NUANȚE ALE EROSULUI

Eros reprezintă iubire, sexualitate, dincolo de plăcere, către pulsiunile de viață, către coeziune, structurare.

Apariția lui Eros în perspectivă psihanalitică se produce în 1920, în Dincolo de principiul plăcerii. Fără a suprapune deplin conceptul cu instinctul sexual, pe care îl înglobează, Eros conceptualizează un instinct al vieții, contraparte a instinctului inconștient și tenebros al morții (Thanatos).

Din acest joc decurg, invariabile și nesfărșit de nuanțabile consecințe care, înșiruite, sunt viața noastră. O întreagă și perpetuă poveste, în care fiecare suntem antrenați ca protagoniști și la care psihanalistul, chemat câteodată pentru a o descifra, îi caută, cu instrumentele metodei sale, nuanțe de înțeles și sens.

De la Erosul narcisic care investește propria persoană, la cel care" dorește atingerea căci aspiră la unificare, la înlăturarea granițelor spațiale între el și obiectul iubit"(Freud, Inhibiție, simptom, angoasă), de la Erosul care leagă sexualitatea însăși opunandu se autoconservării, la Erosul ca principiu de coeziune a întregii vieți (Laplanche, Viață și moarte în psihanaliză), de la Erosul care îi permite vieții să se afirme, edificând travaliul doliului, la Erosul care crează noi legături libidinale prin sublimare ( Freud, Pulsiuni și destine ale pulsiunilor), de la Erosul care, în virtutea vieții, conferă Eului dorința de a trăi și de a fi iubit, la Erosul care se subordonează pulsiunii de moarte, permițând intricarea pulsiunilor în folosul vieții.

Rodica Matei
Gianina Micu