Despre temă…

Psihanaliza în pandemie, 2021

Fără să avem pretenția de a trage concluzii, pentru că încă funcționăm în pandemie, Școala de Vară de Psihanaliză din acest an își propune să documenteze pandemia cu reflecții despre situația actuală. Cum lucrăm, de acasă, la distanță, sau la cabinet? Cum înțelegem cadrul, cum ne raportăm la regulile tehnice, cum integrăm spațiul virtual, cum integrăm distanțarea socială, cum trăim izolarea sau însingurarea? Cum facem față morții și pericolului de a ne îmbolnăvi și muri? Mai e loc de fantasmă? Care sunt fantasmele obișnuite în noua situație și cum funcționează în noul cadru? Avem foarte multe întrebări în confruntarea cu o situație nouă.

Un prim pas pe care l-am făcut a fost adaptarea la tehnologie și adaptarea la noul setting intern și extern pentru a face psihanaliză la distanță, respectiv pentru a continua terapiile începute și a începe noi tratamente. Reacțiile față de ședințele desfășurate on-line au fost înregistrate de ambele părți, unii oamenii preferă rețele de socializare care le dau sentimentul de a fi în viață, alții preferă telefonul, iar alții preferă să aștepte întâlnirea în cabinet. Cum funcționează sistemele de apărare în noul cadru? Ce a fost pierdut și ce a fost câștigat? Regulile tehnice sau interpretările derivă din teorie? Sau ne ținem mintea deschisă, disponibilă și rezonanată cu ce se întâmplă în lumea celuilalt.

Izolarea la domiciliu, restricționarea mobilității și deprivarea de libertate ne-au făcut să privim în alt spațiu, fiecare fiind în spațiul lui. Asocierile cu abuzul sexual, sentimentul de siguranță sau nesiguranță de a fi acasă, sentimentele de stranietate, de imobilizare, de a fi prizonier, închis și tăcerea grea ne fac să trăim situația actuală ca “traumă pandemică”. “COVID ne-a oferit posibilitatea de a re-lucra toate traumele.” spune psihanalistul David Frank din New York.

Psihanalista Cristina Escudero din Bilbao vorbește despre criză: “Psihicul uman este în criză”. Frică, anxietate, panică, lipsă de speranță, neajutorare, negare, stigmatizare, putem vorbi despre o psihologie a crizei? Dacă ținem cont de stările psihice din criză, de modul în care ne organizăm în criză și de modul în care ne organizează criza, da.

Pandemia ne obligă să ne confruntăm cu limitele, dar și cu moartea. Un proces de doliu pe care îl avem de parcurs atât pentru cei semnificativi morți de COVID, cât și pentru pierderea unei logici de funcționare anterioare pandemiei.

În concluzie, Școala de Vară de psihanaliză răspunde nevoii să elaborăm doliul, trauma și criza. “Viitorul are nevoie de noi.”, Warren Polland, psihanalist din Washington.

* Referirile la psihanaliștii internaționali și citatele sunt luate din interviurile postate pe site-ul IPA / Off the Couch
http://ipaoffthecouch.org/

Gabriela Romaneț – coordonator eveniment